Rezolvarea problemelor: încadrare teoretică și utilitate (2)

Publicat pe

Am descoperit în articolul anterior, cam ce presupune „rezolvarea problemelor” din punctul de vedere al psihologiei cognitive. Continuăm acest articol prin prezentarea unor „povestioare” și rolul experienței în procesul rezolutiv.

O strategie de rezolvare a problemelor, prin utilizarea unor operatori care știm cu siguranță că au condus la rezolvarea altor probleme cu succes, este analogia. Acest procedeu este utilizat de către mulți cercetători și profesori, pentru a exemplifica și pentru a facilita înțelegerea unui material. Gick & Holyoak (1980) au studiat efectul analogiei prin adaptarea metodei lui Duncker (1945), prezentându-le unor indivizi o problemă: aceștia trebuiau să își imagineze că sunt doctori și că trebuie să facă ceva unui pacient ce avea o tumoră la stomac, fiind precizat faptul că nu se poate opera deoarece acesta va deceda. Acestora li s-au dat indicații că există un laser ce la o anumită intensitate poate distruge tumora, însă dacă va fi aplicat intr-un singur punct, laserul va distruge și țesutul. Problema continua cu faptul că razele cu o intensitate mai mică nu vor distruge țesutul,dar nici nu vor inlătura tumoarea. Întrebarea pentru ei a fost în ce mod se poate utiliza această procedură pentru a înlătura tumoarea fără a distruge țesutul. Foarte puțini dintre indivizi au fost capabili să dea un răspuns corect la această problemă. Însă, în faza a doua a studiului, autorii le-au prezentat o alta problemă, care bineînțeles îi era analogă celei din prima parte: un general voia să cucerească o fortăreață ce era inconjurată cu ziduri înalte, însă drumurile ce duceau spre această fortăreață erau acoperite cu mine, nepermițând generalului să treacă cu toată armata pe o singură stradă. Acesta s-a gândit să își împartă armata astfel încât pe fiecare stradă ce conducea spre fortăreață să treacă doar o porțiune din întreaga armată. După ce a dat semnalul ca toate grupurile să plece în același timp, aceștia au atacat și cucerit fortăreața. În urma prezentării acestei povești, autorii le-au indicat subiecților să facă analogia dintre cele două, astfel aceștia au fost capabili să rezolve problema (răspunsul corect era să aplice razele laserului cu o intensitate mai mică din mai multe puncte, astfel să se întâlnească în  zona tumoarei, permițând distrugerea ei și păstrarea țesutului sănătos). (Gick & Holyoak, pp. 307-309, Anderson, pp. 188-189)

Bineînțeles, nu putem utiliza această procedură în orice situație problematică. După cum cu siguranță ne putem aminti, când eram copii și primeam teme pentru acasă la disciplina matematică, primul lucru pe care îl făceam era să cautăm legături între problemele ce trebuiau rezolvate și problemele rezolvate în clasă. Această metodă nu dădea mereu rezultate corecte, deși o utilizam destul de frecvent. Putem afirma că toți o folosim, deși suntem conștienți de faptul ca pot apărea erori în rezultate.

Un alt aspect important ce influențează procesul rezolutiv este experiența anterioară a individului. Al. Roșca (1963) oferă o viziune interesantă asupra experienței: „rezolvarea unei probleme noi nu poate avea loc decât prin mijlocirea experienței trecute a cunoștințelor și a mijloacelor existente în experiența subiectului” (Roșca, p. 200). După cum am observat, procesul rezolutiv nu se realizează având la bază doar experiența anterioară, însă rolul acesteia nu poate fi contestat. Dacă noua problemă are elemente comune cu o problemă deja rezolvată, experiența anterioară se reactualizează printr-un proces de analiză și sinteză, astfel facându-se posibilă rezolvarea noii probleme. Acest lucru poate avea efecte pozitive (rezolvarea problemei fără dificultăți), dar și efecte negative. Atitudinea stereotipică în ceea ce privește o experiență anterioară nu va permite ca direcția gândirii să fie către noua situație. Acest lucru a fost demonstrat printr-o problemă în care subiecții trebuiau să  realizeze 4 triunghiuri cu ajutorul a doar 6 bețe. Nefiind familiari cu așezarea spațială, tridimensională, subiecții nu au putut rezolva problema. Faptul că figurile geometrice sunt desenate în plan nu le-a permis subiecților sa iși schimbe direcția gândirii (spre o așezare spațială a bețelor). Un alt efect negativ al experienței anterioare este fixitatea funcțională și se referă la faptul că un obiect este utilizat frecvent într-un singur mod (de obicei cel pentru care este conceput acel obiect), cu greu oamenii pot vedea și îi pot atribui o altă funcție (Roșca, pp. 201-206). Un experiment ce exemplifică acest lucru este cel realizat de Maier (1931), în care subiecții trebuiau să lege două frânghii care atârnau de tavanul încăperii, însă acestea fiind poziționate la o distanță considerabilă pentru ca subiecții să nu ajungă să le prindă pe amandouă. În cameră erau un scaun și mai multe cuie pentru ca indivizii să se ajute de ele pentru a duce la capăt sarcina. Aceștia au încercat numeroase metode, însa doar o parte dintre aceștia au putut rezolva problema în mai puțin de 10 minute (doar 39% dintre subiecți). Singura soluție posibilă era atașarea cuielor de o frânghie și apoi utilizarea frânghiei ca un pendul, pentru a putea prinde ambele frânghii și apoi sa le lege. Subiecții nu au văzut și o altă funcționalitate a cuielor, fapt reprezentativ pentru conceptul prezentat anterior.

În rezolvarea problemelor, intervine și ceea ce autorii numesc percepția problemei (perceptibility of the problem), dorința de a face față problemei (the willingness to deal with the problem) și dorința de a rezolva problema (the willingness to solve the problem) (Dostál, pp. 2800-2801). În cazul acestor elemente intervin factori de ordin cognitiv și motivațional, însă nu vom aborda acest subiect.

Pentru a prezenta utilitatea teoriilor ce vizează rezolvarea de probleme, putem apela la exemplul lui Mayer (1998): Tom lucrează la o problemă de geometrie, și întâmpină un tip exercițiu pe care nu l-a mai rezolvat până acum. După cateva încercări, acesta se dă bătut. De ce a renunțat Tom atât de repede? Autorul enunță ca ar i-ar putea lipsi anumite abilități fie cognitive (cunoștințe despre geometrie), meta-cognitive (cunoștințe despre cum să rezolve o problemă) sau motivaționale (poate consideră că nu este capabil să rezolve astfel de probleme) (Mayer, p. 61). Teoriile despre rezolvarea de probleme aduc explicații substanțiale în ceea ce privește raționamentul uman, cum ajunge un individ la o anumită decizie.

Bibliografie

Anderson, J. R. (2014). Cognitive Psychology and Its Implications, Editura Worth Publishers, Statele Unite ale Americii

Dostál, J. (2015). Theory of problem solving în Procedia – Social and Behavioral Sciences, 174, pp. 2798-2805

Gick, M. L. Holyoak, K. J. (1980). Analogical Problem Solving în Cognitive Psychology, 12 (3), pp. 306-355

Mayer, R. E. (1998). Cognitive, metacognitive, and motivational aspects of problem solving în Instructional Science, 26, pp. 49-63

Roșca, A. (1963). Gândirea în Tratat de psihologie experimentală, Editura Academiei Republicii Populare Române, București

Andrei Dumitriu

Membru al colectivului de redacție

Revista E-Team Psychology

Reclame

Rezolvarea problemelor: încadrare teoretică și utilitate

Publicat pe Actualizat pe

Oamenii se confruntă cu probleme în fiecare moment al zilei. Fie că este vorba de o problemă complexă (cum ar fi probleme de geometrie, logică, sau probleme ,,omenești”), fie că este vorba de o problemă simplă, vom vedea că acestea ocupă o mare parte din sfera comportamentului uman. Doar simplul fapt că ne deplasăm din cameră până în bucătărie pentru a ne pregăti o gustare, vom descoperi că psihologii etichetează acest lucru ca fiind o problemă.

În prezentul articol mi-am propus să expun cititorul spre a înțelege o teorie asupra rezolvării de probleme și a observa utilitatea acesteia în viața de zi cu zi. Pentru început voi face o scurtă comparație între concepțiile școlilor de psihologie, continuând cu prezentarea doar a uneia dintre acestea. Vom vedea ce înseamnă o problemă din punctul psihologiei cognitive, cum o caracterizează; vom vedea de ce analogia și experiența anterioară pot crea erori, finalizând cu prezentarea unor aspecte motivaționale și utilitatea cunoașterii acestora în cadrul școlar în special.

Rezolvarea problemelor și mai exact, ce se petrece în „cutia neagră” în timpul rezolvării unor probleme sau în timpul luării deciziilor, a fost intens studiată de-a lungul timpului. Zlate (2004) ne oferă o comparație interesantă între 4 orientări psihologice: gestaltism, behaviorism, psihologia genetică și psihologia cognitivă. Gestaltiștii au încercat să aducă explicații în ceea ce privește percepția umană, astfel realizând o mică teorie asupra rezolvării de probleme. Pentru ei, o problemă poate fi ușor rezolvată doar printr-o reorganizare a câmpului perceptiv, adică „privirea acesteia dintr-un alt unghi”, conștientizarea faptului că o problemă poate avea mai multe soluții. Limita acestei concepții este faptul că nu se ia in calcul și rolul experienței anterioare a individului cu probleme anterioare (nu putem finaliza o problema de matematică dacă nu avem cunoștințele de bază necesare, oricât de mult am încerca sa o întoarcem, răsuci, oricât de mult i-am căuta soluții alternative). O altă orientare psihologică ce a încercat sa explice este cea behavioristă, ce susținea cu fermitate că legarea relațiilor stimul (problemă) – răspuns (soluția) prin încercare și eroare vor conduce la rezolvarea oricărei probleme. Bineînțeles, nu putem fi întru totul de acord cu această concepție deoarece de cele mai multe ori nu putem încerca orice soluție posibilă, dar mai ales, nu ne putem permite erori. Din punctul de vedere al psihologiei genetice, rezolvarea problemelor depinde de inteligența individului, experiența acestuia cu situații similare, și implicit, cu nivelul de dezvoltare al acestuia. Într-adevăr, această concepție pare plauzibilă, însă și aceasta are limitele ei: în cazul în care un individ întâmpină o nouă problemă, acesta nu poate ajunge la o soluție într-un mod rapid, lipsit de efort cognitiv. Cea din urma orientare psihologică (cognitivismul), oferă o imagine mai amplă a procesului rezolutiv. Această concepție are la bază procesul de prelucrare a informațiilor, experiența anterioară a individului ce îl ajută atât în determinarea complexității problemei, cât și rezolvarea acesteia prin ipoteze, înțelegere și utilizarea strategiilor de rezolvare (Zlate, pp. 312-315). În cele ce urmează vom prezenta aspectele esențiale ale teoriei cognitive asupra rezolvării de probleme.

După cum bine știm, specia umană este net superioară altor specii de animale din mai multe puncte de vedere. Un factor foarte important ce explică superioritatea noastră cognitivă este mărimea creierului, și implicit, mărimea cortexului prefrontral. Această porțiune a creierului joacă un rol crucial în ceea ce privește abilități cognitive specifice, precum memoria, limbajul, abilitatea imagistică (imagery), dar cel mai important rol îl îndeplinește prin organizarea generală a comportamentului. Acest lucru a fost demonstrat, conform lui Anderson (2014), de către Goel și Grafman (2000) prin cazul unui arhitect ce a suferit un accident vascular cerebral, rezultând în afectarea unei porțiuni a cortexului prefrontral. Deși părea normal și chiar inteligent, acesta și-a pierdut o mare parte a capacității cognitive. Cei doi autori i-au dat o problema ce privea restructurarea unui laborator, însă deși acesta putea vorbi coerent și înțelege problema, nu putea face progrese în ceea ce privește soluția. Astfel a fost demonstrată importanța cortexului prefrontral în realizarea problemelor. (Anderson, pp. 181-182)

Procesul rezolutiv a fost inițial studiat pe cimpanzei de catre Kohler (1927), lucru ce a condus mai târziu la extinderea acestor studii și pe oameni. Kohler era un psiholog german, adept al psihologiei gestaltiste, ce a fost „prins” pe Insulele Canare din Tenerife, din cauza Primului Război Mondial. Acolo și-a început studiul asupra rezolvării de probleme, având ca subiect pe Sultan, unul dintre cimpanzeii de pe insulă. Acesta îl inchidea pe Sultan într-o cușcă, lăsând în afara ei o banană. Când Kohler îi dădea un băț cimpanzeului nostru, acesta nu întâmpina dificultăți în preluarea ei. Însă când i se dădeau 2 bețe dar care nu era niciunul destul de lung pentru a ajunge la banană, Sultan a început să întâmpine dificultăți. După multe încercări și momente de îmbufnare, acesta realizează că poate îmbina cele două bețe, astfel ajungând la banană. Anderson (2014) descrie următoarele elemente ca fiind esențiale rezolvării unei probleme: 1)comportamentul este ghidat de un scop (in cazul lui Sultan-banana); 2)împărțirea scopului în subscopuri (îmbinarea bețelor este unul dintre ele); 3)aplicarea operatorilor (acțiunile realizate de către Sultan ce l-au ajutat în atingerea scopului) (Anderson, pp. 182-183). Termenul de operator face referire la „acțiunea care schimbă starea unei probleme într-o altă stare” (Anderson, p. 183). Privit dintr-o altă perspectivă, „scopul poate fi cauza unei acțiuni; o stare sau o acțiune poate declanșa o acțiune ulterioară; o acțiune poate rezulta într-o stare ulterioară; și o stare sau o acțiune poate preveni o stare ulterioară” (Gick & Holyoak, p. 312). Astfel, rezolvarea unei probleme constă în realizarea unui scop, prin intermediul operatorilor ce împart scopul în subscopuri.

Alături de acest proces de descompunere a scopului în subscopuri se află modul de reprezentare. O problemă poate fi reprezentată atât propozițional (sub formă de enunțuri), cât și imagistic (sub formă de imagini). Unele probleme pot fi rezolvate mai eficient dacă se utilizează o reprezentare imagistică, altele necesită o reprezentare sub formă de enunț, altele necesită o combinare a celor două (Atkinson, Atkinson, Smith, Bem, pp. 429-430). Oricare ar fi tipul de reprezentare al problemei, aceasta reprezintă spațiul, mediul problemei. Spațiul problemei constă într-o multitudine de stări: starea inițială: de la început, Sultan putea apela la multe alternative, la multe acțiuni, dar alege să ia bățul; astfel se trece printr-o serie de stări intermediare: (1) ia celalalt băț, (2) unește bețele, (3) întinde mâna, încheiând cu starea finală: trage banana și o mănâncă. (Miclea, p. 285 ; Anderson, p. 183)

Pentru a ajunge din starea inițială în starea finală, cel ce întâmpină problema apeleaza la operatorii ce fac posibilă această trecere de la o stare la alta. Operatorii pot fi de ordin fizic (mișcarea brațelor, mutarea unui obiect din punctul A în punctul B etc.) sau de ordin cognitiv (acțiune mintală ce transformă o cunoștință în alta) (Cosmovici, p. 194). Cei ce au introdus această teorie a rezolvării de probleme prin descompunerea scopului în subscopuri sunt Allen Newell și Herbert A. Simon, ce au adus contribuții substanțiale în psihologia cognitivă și inteligența artificială (printr-un software, „The Logic Theorist”, ce putea rezolva probleme într-un timp scurt, în timp ce oamenii întâmpină dificultăți). (Anderson, p. 183)

 Pentru a clarifica relația dintre operatori și spațiul problemei ne putem gândi la exemplul din introducerea acestui articol. Să presupunem că stăm întinși în pat, așteptând să înceapă serialul nostru favorit. Între timp, ne gândim că ar fi bine să și mâncăm ceva pe parcursul episodului. Bineînțeles, ne vom ridica din pat, vom parcurge drumul până la bucătărie, vom deschide frigiderul, etc. După ce ne-am pregătit gustarea, ne întoarcem în cameră entuziasmați că începe serialul. Având acest exemplu, putem aplica teoria prezentată anterior: spațiul problemei este reprezentat prin starea inițială: ne ridicăm din pat, stări intermediare (realizate cu ajutorul operatorilor de ordin fizic): deschidem ușa de la cameră, parcurgem drumul până la bucătărie, deschidem ușa de la bucătărie etc., starea finală: luăm ce am pregătit și ne punem înapoi în pat (scopul de a avea o gustare în timpul episodului a fost îndeplinit). Bineînțeles, acesta este un exemplu banal, relevând o situație simplă, pe care nu o percepem ca fiind o problemă. Dar și în cazul problemelor complexe (de exemplu rezolvarea problemelor de matematică, realizarea unei prezentări în fața unui public etc.) pașii sunt aceeași.

După cum putem observa, operatorii reprezintă elementul esențial în procesul rezolutiv. Achiziționarea acestor operatori se face prin 3 moduri: descoperirea lor de către individ, comunicarea acestora de către alți indivizi, observarea acestora la alți indivizi (Anderson, p. 186). Să presupunem că trebuie să realizăm o prezentare în fața unui public. Putem realiza planul (structura) acestei prezentări prin 3 metode: fie o concepem noi raportându-ne la alte prezentări realizate anterior, fie cerem părerea unui alt individ despre cum ar trebui facută această prezentare, fie observăm cum realizează alți indivizi o astfel de prezentare.

Bibliografie

Anderson, J. R. (2014). Cognitive Psychology and Its Implications, Editura Worth Publishers, Statele Unite ale Americii

Atkinson, R. L. Atkinson, R. C. Smith, E. E. Bem, D. J. (2002). Introducere în psihologie, Editura Tehnica, București

Cosmovici, A. (2005). Psihologie generală, Editura Polirom, Iași

Gick, M. L. Holyoak, K. J. (1980). Analogical Problem Solving în Cognitive Psychology, 12 (3), pp. 306-355

Miclea, M. (1999). Psihologie cognitivă, Editura Polirom, Iași

Zlate, M. (2004). Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iași

 

 

Andrei Dumitriu

Membru al colectivului de redacție

Revista E-Team Psychology

Gelozia romantică: diferită în funcție de gen?

Publicat pe

     Cu toții am simțit emoția de gelozie. Gelozie poate pentru un coleg care a avut o reușită pe care poate noi nu am avut-o sau pur și simpla gelozie romantică. Gelozia este o emoție pe care nu o putem exclude din viața noastră, ci mai degrabă ar trebui să ne obișnuim cu aceasta. După Taylor and Francis Group (2011), Freud afirma faptul că gelozia este una dintre acele stări care ar putea fi descrisă ca fiind normală, spre exemplu la fel ca tristețea, iar cel care spune că el nu este gelos va întimpina o severă represie ce va juca un rol important in viața sa inconștientă (Taylor and Francis Group, p. 12).

     Când vorbim despre gelozie, o distincție importantă pe care trebuie sa o luăm in calcul este aceea între gelozie romantică, gelozie prin comparare socială și invidie. Salovey și Rodin (1986) evidențiază faptul că gelozia romantică poate fi clar diferențiată de gelozia prin comparare socială, însă neclaritatea care apare este la nivelul diferențierii între gelozia prin comparare socială și invidie (Salovey și Rodin, p.1100).

     Astfel, pornind de la această neclaritate, Taylor and Francis Group (2011) afirmă că gelozia romantică dispune de capacitatea unei relații la nivel oedipian, cu alte cuvinte, între două persoane apare o a treia, iar cu apariția acesteia va veni si sentimentul de rivalitate. Mai mult, în gelozie simt că „eu sunt cel exclus din dragoste”. Așa cum observăm, în spatele geloziei va exista mereu sentimentul unei pierderi, iar împreună cu această pierdere va apărea implicit și un sentiment de durere acută și tristețe. În ceea ce privește gelozia prin comparare socială, aceasta ar putea fi exprimată prin: „Sunt exclus din a aparține unei comunități”, iar acest gând implică totodată un sentiment de rușine (Taylor and Francis Group, p. 11).

        Despre această invidie, aceeași autori spun că individul va avea tendința de a afirma faptul că: „Celălalt are mai mult decât mine, e mult mai bun și respectat decât mine, iar eu mă simt inferior” (Taylor and Francis Group, p.12).

       Conform lui Salovey și Rodin (1986), Spielman (1971) descrie gelozia ca fiind mult mai puternică decât invidia, deoarece gelozia ar implica mai multă ură. Astfel, invidia ar porni din dorința de a poseda obiectul celuilalt, pe când gelozia implică faptul că cealaltă persoană să nu aibă acel obiect. Prin urmare, în invidie, unul este fericit că altul are ceva ce el nu are, simțindu- se totodată inferior din această cauză, pe când în gelozie apare anxietatea, suspiciunea, neîncrederea în persoana căreia i-am oferit afecțiunea, timpul și dragostea noastră (Spielman, 1971, apud Salovey & Rodin, 1986, p. 1100).

        Putem deduce faptul că gelozia și invidia se definesc prin intermediul altor emoții, precum suspiciunea sau resimțirea inferiorității. Putem concluziona de asemenea o definiție mai restrânsă a lor, cum ar fi aceea că gelozia presupune credința sau suspiciunea că ceea ce al fost al meu este în pericol de a fi pierdut, iar invidia presupune faptul de a deposeda ce celălalt are și de a poseda eu obiectul respectiv, urmând ca, bineînțeles, el să se simtă inferior, și nu eu.

       Cât despre diferențele de gen în ceea ce privește gelozia romantică, există bineînțeles numeroase studii care vin în sprijinul ipotezei conform căreia bărbații și femeile ar fi diferiți în ceea ce privește gelozia romantică, însă există si multe studii care infirmă această ipoteză.

      În sprijinul confirmării ipotezei, conform lui DeSteno, Bartlett, Braverman, Salovey (2002), Buss, Larsen, Western & Semmelroth, (1992); Buunk, Angleitner, Oubaid & Buss, (1996) au realizat un studiu bazat pe metoda alegerii forțate. Acesta evidențiază faptul că bărbații și femeile ar fi diferiți în ceea ce privește gelozia romantică. Această „ alegere forțată” se referă la faptul că participanților le-au fost date dinainte anumite situații care evidențiau infidelitatea sexuală și infidelitatea emoțională a partenerilor. Astfel, când participanții au fost rugați să aleagă situația cea mai suparătoare de infidelitate, majoritatea femeilor au considerat faptul că infidelitatea emoțională ar fi mult mai deranjantă (66%), comparativ cu infidelitatea sexuală (34%), iar bărbații desigur, au avut rezultate inverse: majoritatea bărbaților au considerat că infidelitatea sexuală ar fi mult mai deranjantă (54%), comparativ cu infidelitatea emoțională (46%) (Buss et al., (1992); Buunk et al., (1996), apud DeSteno et al., p.1106). Pentru o mai bună clarificare, o întrebare referitoare la infidelitatea sexuală ar fi: „Ce ai face dacă ai afla ca partenerul tău întreține relații intime cu o altă persoană?”, iar pentru infidelitatea emoțională: „Ce ai face dacă ai afla că partenerul tău s-a îndrăgostit de o altă persoană?”

      Cu toate acestea sunt și alți autori care afirmă că bărbații ar fi diferiți de femei din punct de vedere al infidelității emoționale, nu și a celei sexuale. Așa cum afirmă Zandbergen și Brown (2015, femeile tind să gândească că infidelitatea emoțională ar putea implica și infidelitate sexuală, pe când bărbații nu consideră neaparat acest lucru. (Zandbergen și Brown, p. 126).

    Așadar, nu se poate spune cu exactitate faptul că ar exista întradevăr diferențe semnificative între bărbați și femei în ceea ce privește gelozia romantică. Ceea ce putem afirma însă este faptul că gelozia nu este o emoție ce ar putea fi evitată, ea fiind o parte din viața fiecarui om.

Bibliografie

DeSteno, D., Barlett, Y., Braveman, J., Salovey, P., (2002). Sex Diffrences in Jealousy: Evolutionary Mechanism or Artifact of Measurement? în Journal of Personality and Social Psychology, 83 (5), pp. 1103-1116

Salovey, P., Rodin, J., (1986). Differentiation of Social-Comparison Jealousy and Romantic Jealousy în Journal of Personality and Social Psychology, 50 (6), pp. 1100-1112

Taylor and Francis Group, (2011). Jealousy and Envy. New views about Two Powerful Feelings, Editura The Analitic Press, New York

Zandbergen, D. L., & Brown, S. G. (2015). Culture and gender differences in romantic jealousy. Personality and Individual Differences, 72, pp. 122–127

 

Cojocariu Narcisa-Anamaria, membru E-Team

Publicat pe Actualizat pe

SEARA PSIHOLOGULUI CLINICIAN,
Oana Amaziliței


În deschiderea evenimentului Seara Psihologului, invitata a ales să ne facă o scurtă descriere a parcusului ei profesional. Aproximativ 5-7 ani a colaborat cu o fundație pe proiecte Europene, respectiv colaborări cu poliția, Protecția Copilului, centre de specialitate: copii abuzați, agresați, victime ale traficului.                  

55628852_2258988330805861_3937581173219262464_n


A avut parteneriate cu: Clinica MedAnima (aplicând teste în cadrul evaluării inițiale, consilierea, stimulări craniene, apelarea la realitatea virtuală pentru ca pacientul să intre în contact cu propria frică), MedLife (5ani), și a ajutat la reintegrarea copiilor din orfelinate în familii.


În ceea ce privește formarea, a fost facută pe Hipnoză și terapie Ericksoniană. A lucrat 4 ani într-un spital din Iași la secția de îngrijiri paleative în stadii terminale dar și demență sau alte afecțiuni psihice.


Secțiunea întrebări:


Cum acționați astfel încânt să nu fiți afectată ?
– Contează foarte mult formarea în pshioterapie, dezvoltarea personală, dar și experiența și timpul își spun cuvântul. Spre exemplu, primul meu caz a fost un băiețel abuzat sexual, vă mărturisesc  că am plâns o săptămână. Dacă te lași afectat nu poți fi obiectiv, dacă ești subiectiv nu mai poți să-l ajuți, dacă nu-l poți ajuta este degeaba…În cazurile dificile cer un sfat colegilor.

Ați avut un caz dificil care v-a făcut să renunțați sau v-a pus piedici?
– Bineînțeles că am avut cazuri care m-au depășit și pentru acest lucru am apelat la
direcționarea către altcineva. Uneori am schimbat genul considerând că pacientul are
nevoie de autoritate masculină sau orietarea către psihiatrie, deși puțini sunt deschiși către această alternativă. Eu am absolvit în 2002 și credeți-mă că deschiderea către venitul la pshiolog s-a schimbat, și asta indiferent de arie.


– Exemplul unui caz dificil ?
– Am avut o adolescentă cu tentative de suicid, și asta în mare parte pentru a atrage atenția. Nu a reprezentat un caz care m-a depășit, însă mama acesteia era foarte dificilă
prezentând dezechilibru emoțional; primeam telefoane seara târziu. Când simți că te
depășește îți recunoști limitele, recunoști asta și în fața pacientului și tot ce rămâne de
făcut este sa redirecționezi.


– Care a fost cea mai lungă terapie?
– Ca să fiu sinceră, 2-3 ani, însă acesta nu mai este un proces de terapie. Pacienții au
ocazional nevoie de o parere obiectivă, prin urmare continuă să mă mai viziteze din două în două luni.

– Ce se intâmplă când ideile dumneavoastră și ideile pacientului se bat cap în cap?
– Eu nu sunt aici ca să-mi răsfrâng propriile convingeri asupra pacientului. Nu trebuie sa se simtă judecat, lucrez doar cu materialul pe care el este dispus sa mi-l prezinte. În cazul în care deciziile îi fac rău, vreau să fac să conștientizeze consecințele. Prima relație care se formează este cea de încredere și trebuie menținută. În încheiere vream să explicăm faptul că doamna clinician ne-a demonstrat prin exemple concrete că dacă pacientul știe de la început ce vrea să schimbe și este motivat să o facă, acest lucru poate fi făcut chiar și în două ședințe. Avem exemplul domnului care a venit susținând ca are atacuri de panică si anxietate și are nevoie de doar două ședințe. Surprinzător, chiar atât a și durat pentru ca acesta să scape de respectivele atacuri de
panică.


Constantin-Telibașa Melisa-Maria
Abrăcel Maria-Magdalena

55541927_2260510153987012_3863039632090333184_n

Tu știai că…?

Publicat pe Actualizat pe

Thinking_Face_Emoji_large

1   Știați că forma, textura, culoarea cănii din care beți cafeaua sau chiar sunetul cafetierei v-ar putea influența percepția asupra gustului acesteia?  Cum ar fi posibil acest lucru?

S-a observat faptul că, aceste caracteristici crează anumite expectanțe care de fapt ne induc gustul cafelei. Imaginați-vă că aveți o dimineață agitată. Fiind grăbit la serviciu/ facultate, nu ați băut cafeaua acasă, așa că vă opriți la cel mai apropiat automat. Acesta e cam vechi și scoate un sunet nu tocmai plăcut, prin urmare, implicit veți crede că gustul cafelei ar fi de asemenea unul neplăcut.  Astfel, același lucru s-ar putea întâmpla și în cazul texturii recipientului de cafea: un pahar de plastic ar crea impresia că gustul cafelei nu ar fi la fel de bun comparativ cu cafeaua servită dintr-un pahar/ cană de porțelan.

Spence, C., & Carvalho, F. M. (2019). Assessing the influence of the coffee cup on the multisensory tasting experience. Food Quality and Preference, 75, 239-248.

 

2    Bullying-ul, în forma sa verbală, este tipul de agresiune cel mai des întâlnit, experimentat de către ambele genuri biologice în aceeași masură. Agresiunea fizică directă este cea mai comună în rândul băieților (amenințări, răni fizice, tachinări) , în timp ce bullying-ul indirect este mai frecvent la fete (porecle, tachinări, zvonuri, însușirea bunurilor personale ale altei fete).

Nansel, T. R., Overpeck, M., Pilla, R. S., Ruan, W. J., Simons-Morton, B., & Scheidt, P. (2001). Bullying behaviors among US youth: Prevalence and association with psychosocial adjustment. Jama285(16), 2094-2100.

 

3.   Șiați că utilizarea excesivă a facebook-ului (în jur de 5 ore pe zi) poate avea efecte negative asupra sănătății mentale? Utilizarea problematică a facebook-ului devine o problemă de sănătate publică, iar unii autorii au căutat legăturile dintre utilizarea excesivă a acestei platforme și anumiți factori de risc ai sănătății mentale. S-a observat astfel că depresia se corelează puternic cu dependența de social media. În fine, viitoare studii trebuie sa examineze dacă utilizarea excesivă a facebook-ului facilitează apariția depresiei sau dacă indivizii depresivi apelează mai mult la social media pentru a-și reduce din stările negative.

Mamun, M. A. A., & Griffiths, M. D. (2018). The association between Facebook addiction and depression: A pilot survey study among Bangladeshi students. Psychiatry Research,271, 628-633

help

 

4.  Creierul uman a avut dintotdeauna abilitatea de a vedea o minte în spatele unei feţe umane și nu a dezvoltat această abilitate recent? Pentru a găsi răspunsul la această întrebare, echipa cercetătoarea Thaliei Wheatley a mers într-un trib din BanLung, Cambodgia, unde oamenii nu au acces la tehnologie. La început, reprezentarea unui ciclu de transformări de la o faţă de păpuşă la o faţă umană a unei femei caucaziene i-a derutat pe băștinașii cambodgieni, ei nefiind familiarizaţi cu rasa albă. Însă atunci când li s-a arătat transformarea unei feţe cambodgiene, care semăna cu a lor, ei au indicat fără dificultate punctul în care faţa devenea vie. Prin urmare, capacitatea de a detecta mintea sau spiritul în spatele unui chip este veche și nu recentă, de vreme ce o dețin și persoanele care nu cunosc stimulii din lumea modernă. Face parte din zestrea noastră nativă și este mai ușor activată în cadrul culturii din care facem parte.

Christine E. Looser și Thalia Wheatley (2010) The Tipping Point of Animacy: How, When, and Where We Perceive Life in a Face, Psychological Science Magazine

1

 

5.  Știați că raspunsul oamenilor la întrebări despre comportamentul lor din trecut, implică o serie de procese, care produc distorsiuni majore de reamintire și relatare? Confabulația este deseori prezentă, aceasta fiind compusă din povești pe care oamenii le cred adevărate, dar care nu s-au întâmplat niciodată. Oamenii au nevoie să spună povestiri bune și astfel vor umple lacunele din povestea lor cu informații imaginate pentru a avea un fir logic și captivant. Implicațiile sunt majore în zona judiciară, mass-media dar și în interacțiunile zilnice.

Simons, Daniel J., and Christopher F. Chabris. „What people believe about how memory works: A representative survey of the US population.” PloS one 6.8 (2011): e22757.

6.   Foamea ar putea fi o emoție? O ipoteza comună între psihologia populară și cea experimentală arată faptul că foamea afecteaza emoțiile, judecata și comportamentul. Spre exemplu: Un om care nu a mâncat poate deveni mult mai impulsiv, represiv și agresiv cu alte persoane.

Jennifer, M.C.K., Lindquist, A. K, (2019). Feeling Hangry? When Hunger Is Conceptualized as Emotion. Vol. 19, No. 2 , pp.301-319.

tenor

7. V-ați gândit vreodată că teama de a vorbi în public are legătură și cu modul în care ne percepem propria voce? Cercetătorii studiului curent au demonstrat faptul că femile au o părere mai proastă despre vocea lor (mult prea groasă/ ascuțită sau prea delicată) comarativ cu bărbații și asfel teama de a vorbi în public crește cu 53%.

Marinho, A. C., Medeiros, A. d., & Côrtes Gama, A. C. (2017). Fear of Public Speaking: Perception of College Students and Correlates. Journal of Voice, 127.e7-127.e11

8. Oamenii nu își schimbă felul de a cheltui bani dacă se mută în orașe mai scumpe sau mai puțin scumpe, deși se întâlnesc cu altfel de prețuri specifice zonei? Uri Simonshon (un economist de la Universitatea Pennsylvania) şi George Lowenstein au constatat că oamenii care se mută în alt oraş rămân în general ancoraţi de preţurile pe care le-au plătit pentru locuinţă în fostul lor oraş. În studiul lor, ei au descoperit de pildă că oamenii care se mută de pe pieţe ieftine pe pieţe cu preţuri moderate nu-şi majorează cheltuielile pentru a corespunde cu noua piaţă. Mai degrabă, aceşti oameni cheltuiesc o sumă asemănătoare celei cu care erau obişnuiţi pe piaţa anterioară. Persoanele care se mută din metropole în zone mai puţin scumpe nu-şi micşorează prea mult bugetul de cheltuieli, ci cheltuiesc cam tot atât cât obişnuiau în trecut. Acesta este un exemplu al efectului de ancorare.

1410174595359_wps_9_EXCLUSIVE_NEW_YORK_JANUAR

Simonsohn, U. & Loewenstein, G. F. (2006) Mistake #37: The Effect of Previously Encountered Prices on Current Housing Demand. Economic Journal, Vol. 116, No. 508, pp. 175-199, January 2006

9.  Știați că oamenii dispun de un sistem profund încorporat pentru a evalua trăsăturile faciale (atractivitatea fizică facială) și le folosim pentru a judeca străinii pe baza unor trăsături independente, cum ar fi încrederea? Consistența în timp, indică faptul că există cel puțin 2 factori puternici în joc – primul se referă la ceea ce întărește cartografia existentă și atractivitatea, iar al doilea,se referă la sistemul de folosire a reperelor faciale-vizuale pentru a emite judecăți, acest sistem se dezvoltă singur și este inăscut.

Ma, Fengling, Fen Xu, and Xianming Luo. „Children’s facial trustworthiness judgments: Agreement and relationship with facial attractiveness.” Frontiers in psychology 7 (2016): 499.

10  Știați că selfie-urile postate pe rețelele de socializare pot influența negativ relația romantică? Autorii au explicat efectul negativ al selfie-urilor prin examinarea a 2 mediatori: gelozia și imaginea ideală în lumea online.

Pe de o parte, gelozia unui partener derivă din posibilele comentarii ale unei postări și din distribuirea excesivă a selfie-urilor. Pe de altă parte, filtrele care îmbunătățesc selfie-urile crează o identitate online ideală în mintea celui care postează. Această percepție „ideală” se confruntă cu percepția „reală” a partenerului, creând astfel o anume tensiune. Prin urmare aceste conflicte reduc calitatea percepută a relației romantice.

Halpern, D., Katz, J. E., & Carril, C. (2017). The online ideal persona vs. the jealousy effect: Two explanations of why selfies are associated with lower-quality romantic relationships. Telematics and Informatics, 34(1), 114–123.

11. Știați că dacă citim rubrica “Tu știai că…?”, aflăm lucruri noi din diverse arii într-un timp destul de scurt?

Knowledge-is-Power

 

 

SEARA PSIHOLOGULUI PRACTICIAN CU OKROS NORBERTH-IOAN, 15 MARTIE 2019

Publicat pe Actualizat pe

Psihologia aplicată în domeniul securității naționale. O scurtă prezentare a criminalilor în serie din România

Asociația E-Team Psychology, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

O scurtă introducere în specializarea Psihologia aplicată în domeniul securității naționale

 

 

„Ești interesat de Psihologia Aplicată în domeniul Securității Naționale?  Vrei să lucrezi la SRI sau în Penitenciar?

Vineri, 15 Martie 2019 Okros Norberth, psiholog practicant sub supervizare și cursant în cadrul programului de formare „Analiză comportamentală și Criminal Profiling” organizat de către Asociația FormaPsy din București, ne-a prezentat în cadrul evenimentului pașii pe care ar trebui să îi urmăm pentru a profesa în acest domeniu și o serie de personalități speciale!

 

53305549_2233760596661968_8284134114525708288_o

 

            În scopul de a afla mai multe și de a da sens unei seri de vineri călduroase, ne-am îndreptat pașii spre amfiteatrul D4 al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației. Un loc ce a însoțit vocea unor personalități deosebit de importante ale Școlii de Psihologie Ieșene și nu numai, un loc atât de intim studentului la Psiho – un loc în care cu drag te reîntorci pentru astfel de ocazii. Și totuși, se ivește o întrebare: suntem toți cei prezenți ghidați de aceleași motivații? Toți împărtășeam o curiozitate cu privire la evenimentul din această seară, datorită elementului de nou ce promitea să îl aducă – informații și explicații cu privire la ramura Psihologiei Aplicate în Domeniul Securității Naționale. Puși în fața alegerii unei opțiuni cu privire la urmarea studiilor masterale, mulți studenți se opresc la această variantă și o iau în considerare, cercetează și încearcă să vadă dacă este cu adevărat ceea ce mintea lor anticipează că ar fi. Deoarece, pentru studentul la Psihologie din Iași această alegere vine cu alte angajamente (ca de exemplu, mutarea domiciliului mai în sudul țării) , și, în general vorbind, îngustarea opțiunilor de serviciu viabile în momentul absolvirii acestei specializări, alegerea ar trebui să vină cu o perioadă îndelungată de gândire. Faptul că suntem în această seară înconjurați de experți în domeniul Psihologiei Penitenciare poate doar să întărească credințele studenților prezenți că nu numai au făcut o alegere înțeleaptă de a-și petrece astfel seara de vineri, dar poate un master în domeniul Psihologiei Aplicate în Domeniul Securității Naționale este ceea ce-și doresc, este potrivit lor.

            Okros Norberth este o prezență plăcută, un om foarte bine ales să vorbească unui public tânăr despre pasiunea lui. Și într-adevăr, și-a luat rolul în serios de a ne informa și de a ne prezenta informațiile relevante nouă. Spre exemplu, câte drumuri poate apuca un student la Psihologie după terminarea licenței? Bineînțeles, un drum academic, îndreptat spre domeniul Psihologiei Aplicate în Domeniul Securității Naționale. Programele de master axate pe această ramură a Psihologiei se regăsesc prin țară astfel:

            „Master profesional – Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” București

            Psihologie aplicată în domeniul securității naționale

                        – Universitatea București;

                        – Universitatea Ecologică București.

            Psihologie judiciară și victimologie – Universitatea „Spiru Haret” București.

            Psihologie judiciară

                        – Universitatea „Titu Maiorescu” București;

                        – Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj.

            Psihologie medico-legală (criminalistică). Evaluare și intervenție în devianță – Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu.” (Okros, 2019)

            Dacă în cadrul studiilor de licență am trecut prin Psihologie Experimentală, Psihodiagnostic psihometric și clinic, Analiză computerizată a datelor, Statistică și Metode de cercetare în științele socio-umane, și multe alte materii, de la un astfel de master la ce ne putem aștepta? Norberth decide să numească doar câteva materii, pentru a stârni și mai mult curiozitatea participanților: Psihologie militară aplicată, Psihologie judiciară și penitenciară, Psihocriminologie, Agresivitate și psihopatologie socială sau Dezvoltarea abilităților diplomatice. Studierea acestor materii capătă sens în momentul în care suntem puși în fața perspectivelor pe care le putem avea în carieră ca psihologi specializați în domeniul securității naționale. Astfel, un psiholog specializat în domeniul securității naționale poate intra pe piața muncii în departamente ale Ministerului Apărării Naționale, în interiorul Serviciului Român de Informații și Serviciului de Informații Externe, în Administrația Națională a Penitenciarelor din România, în Ministerul de Justiție sau în Serviciul de Telecomunicații Speciale, în Ministerul Administrației și Internelor, în companii private sau cabinete individuale. În cadrul acestor instituții, un psiholog cu o asemenea expertiză poate să desfășoare activități în conformitate cu abilitățile sale, de la cercetare în acest domeniu până la oferirea serviciilor psihologice.

            Ce competențe profesionale are un psiholog practicant în specializarea Psihologie Aplicată în Domeniul Securității Naționale? Acesta oferă angajatorului său, în primul rând, servicii de evaluare psihologică, aplicată la nivelul instituției de care aparține. Acesta se îngrijește de calitatea sănătății psihologice a personalului din instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, evaluează persoana pentru obținerea unui permis de armă, face evaluări psihologice persoanelor arestate preventiv sau celor care execută o pedeapsă privativă de libertate, are competența de a face o diagnoză a climatului organizațional urmărind o mai bună funcționare a mecanismelor instituției și are un rol important în selecția personalului în interiorul instituțiilor din domeniul apărării naționale.

           În al doilea rând, el oferă intervenție psihologică de specialitate privind creșterea performanțelor profesionale, activități specifice psihologiei operaționale în vederea asigurării psihologice a operațiilor militare, misiunilor, intervențiilor și acțiunilor operative, oferă asistență psihologică persoanelor arestate preventiv sau celor care execută o pedeapsă privativă de libertate, precum și asistență psihologică personalului instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.

            Invitatul nostru ne-a prezentat și competențele profesionale ale psihologului practicant atestat în specializarea psihologie judiciară – evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf. Poligraful dă șansa psihologului de a vedea și reacțiile fiziologice (tensiunea arterială, pulsul, respirația și conductivitatea pielii) ale persoanei supuse testării cu poligraful. Psihologul va evalua sinceritatea persoanei în cazuri în care există vreo suspiciune cu privire la derularea unor activități infracționale sau antisociale, dar și în cazul selecției de personal, unde caracteristica de a fi sincer este foarte importantă în instituțiile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Psihologul practicant va putea de asemenea să verifice sinceritatea persoanelor implicate în procese de natură judiciară sau în anchete interne desfășurate de instituții din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.

            Ca o a doua parte, mai aplicativă, a Serii Psihologului Practician, Norberth ne-a confruntat cu criminali în serie români, provocând auditoriul la conștientizarea că patologicul poartă fețe obișnuite. Având în vedere complexitatea acestui subiect, am decis să lăsăm această temă pentru un viitor articol!

            Ca să încheiem această întâlnire a cunoașterii, vrem să mulțumim lui Okros Norberth-Ioan pentru timpul prețios pe care ni l-a acordat și pentru informațiile expuse. Tot pe această cale, dorim să transmitem o invitație ce dorește să treacă testul timpului – o invitație la viitoare colaborări și revederi! Mulțumiri din partea Asociației E-Team.

            Cât despre voi, public cititor, așteptăm să ne reîntâlnim cu ocazia următoarelor noastre publicații! Sperăm să rămâneți mai departe alături de noi!

 

Iulia Boncu

Coordonator Revista E-Team

iulia.boncu@student.uaic.ro

 

Bibliografie:

  1. Okros, Norberth-Ioan (2019) – Material informațional pentru Seara Psihologului Practician, Iași, Martie 2019, cu denumirea “Psihologia aplicată în domeniul securității naționale. O scurtă prezentare a criminalilor în serie din România” (în format .pptx, consultat astăzi, 18 martie 2019, ora 20:00)
  2. http://fpse.unibuc.ro/contact/28-masterat/168-master-in-psihologie-aplicata-in-domeniul-securitatii-nationale – material electronic, accesat astăzi, 18 martie 2019, ora 20:00

 

53844244_2242925612412133_9171958963334283264_n

 

 

 

 

3 ANI DE LA LANSAREA PRIMULUI NUMAR AL REVISTEI E-TEAM PSYCHOLOGY

Publicat pe

Salutare E-teamisti dragi prieteni E-team!
Cu ocazia acestei zile va dorim LA MULTI ANI de ziua Nationala a Romaniei si …..
Avem onoarea de a spune LA MULTI ANI Revistei E-team Psychology care astazi implineste 3 ani de la lansarea primului numar al acestei publicatii (care apare periodic online).
Un proiect construit in spiritul E-team, pentru cei interesati de psihologie, fie ca sunt studenti la aceasta specializare fie ca sunt pasionati de psihologie…
Cateva numere in care pot fi gasite articole interesante, scrise pe intelesul tuturor celor pasionati de acest domeniu.
Cu aceasta ocazie MULTUMIM tuturor celor care pe parcursul celor 3 ani au investit timp si energie in definirea si adaptarea permanenta a viziunii Revistei E-team Psychology si celor care au scris articole pentru aceasta publicatie.

La multi ani!